Producţiuni de natură epică

PLUGUŞORUL

"Pluguşorul" este numele unei poezii ocazionale. Ea se recită în dimineaţa zilei de 1 ianuarie. Grupuri de tineri cutreieră, colindă satul, conducând un plug tras de 2 sau 4 boi, plesnind din bice şi sunând din clopote. Din când în când ei intră în curtea unui gospodar. Aici unul din ei "ură" sau recită povestea care formează poezia pluguşorului. Ea se compune din strofe neegale, despărţite între ele prin exclamaţii ale grupului întreg: 

Plecarăm într-o sfântă joi,
Cu plugul cu doisprezece boi,
Boii dinainte
Cu coarnele poleite,
Boii din mijloc
Cu coarnele de foc,
Boii de la roate
Cu coadele belciugate...
Trosniţi, măi!...

şi corul:

Hăi! Hăi! 

Versurile sunt neregulate: au diferite măsuri, diferite ritmuri. Variantele nu sunt prea numeroase: în toate se găsesc înşirate ocupaţiile agricultorului, de la aratul ţarinei până la măcinatul grâului.

În varianta publicată de Alecsandri, aflăm că pe morar îl chema Troian, iar pe morăriţă Dochiana.

BALADELE

Aceste producţiuni poporane îndeplinesc cerinţele genului epic. Ele sunt poeme epice mai scurte sau mai întinse, care cuprind desfăşurarea unui fapt. Poporul le numeşte cântece bătrâneşti. Noi le numim balade, pentru că aşa li s-a zis de Alecsandri, care a publicat cel dintâi asemenea lucrări, dar unele din ele au întindere destul de mare, încât ar putea să fie numite chiar poeme epice. Câteva din ele, care povestesc originea poetică sau legendară a unei localităţi, a unei flori etc., sunt legende.

Deşi numărul lor trece de 50 în prima colecţie a lui Alecsandri, acesta n-a simţit nevoia să le clasifice. Teodorescu G.Dem. însă a făcut patru grupe: solare şi superstiţioase, istorice, haiduceşti şi domestice. Clasificarea lui a fost adoptată mai de toţi culegătorii ulteriori.

Ce sunt baladele solare şi cele superstiţioase? Teodorescu numeşte astfel cântecele care au de subiect legendele, moştenite chiar din vremea romană, despre soare şi lună, precum şi pe cele care poetizează diferite credinţe superstiţioase. Astfel este balada Soarele şi luna, care se găseşte în colecţia lui Alecsandri sub acelaşi titlu. Se spune că pământul era luminat odată numai de soare, că soarele, fecior tânăr, voia să se însoare, dar nu găsea altă fată potrivită pentru sine decât pe sora sa, Ileana, că aceasta nu se învoia şi pentru a scăpa, se prefăcea în mreană şi apoi Dumnezeu o arunca pe cer şi o făcea lună. De atunci: 

De atunci se trase
Şi de-atunci rămase
Că ei se gonesc
Şi nu se-ntâlnesc;
Luna când luceşte,
Soarele sfinţeşte;
Soare când răsare
Luna intră-n mare. 

Aceeaşi temă a încercării de căsătorie între frate şi soră este dezvoltată şi în balada Iovan Iorgovan (asemuitoare întrucâtva cu cea intitulată Erculean din colecţia Alecsandri).

Tema metamorfozelor, care se găseşte şi în aceste două poeme, formează fondul multor balade: astfel sunt Trei lebede (în colecţia Teodorescu), unde un fecior de împărat se duce la vânătoare şi găseşte trei lebede albe, care erau trei fete de împărat, schimbate în păsări; Cucul şi turturica (în colecţia Alecsandri) sau Mierla şi Sturzul (în colecţia Teodorescu), în care o pasăre iubeşte pe cealaltă şi nu e iubită. Iubita, ca să scape, se preface în diferite animale sau obiecte şi aceeaşi transformare o suferă şi iubitul cuc (sau sturz), schimbându-se în ceva apropiat. Astfel mierla: 

Peste cap se da
În baltă cădea
Şi mi se făcea
Trestică
Pitică
Cu foaie înverzită
La vârf înflorită.
Atunci sturzul:
Peste cap se da
De mi se făcea
Mică păsărică
Uşoară şi mică,
De stat pe trestică.
Ca să scape, mierla:
Se făcea de-o baltă
Cu papură-naltă
Cu papură groasă,
Naltă şi stufoasă.
Dar sturzul:
Peste cap se da
Şi mi se făcea
Salcie pletoasă,
Ce pe mal creştea
Pletele-şi lăsa
Apa c-ajungea
Doar d-o săruta.
Zadarnic, căci mierla:
Floare se făcea
Pe câmpuri creştea.
Şi sturzul:
Rouă că-mi cădea
Doar d-o săruta. 

În felul acesta urmează metamorfozele: mierla turtă, sturzul vătrai; mierla vie, sturzul pândar, mierla pânză, sturzul chirigiu, mierla fântână, sturzul ciutură.

Chestiunea transformărilor a fost studiată de Hasdeu, care a pus în legătură baladele noastre cu balade similare din literatura poporană franceză, provensală, retoromană ş.a. şi a urmărit izvorul acesta până la literatura persană (Cuvente den bătrâni, vol. II). 

A doua grupă o formează, în mod natural, baladele cu subiecte istorice. Şi la noi s-au petrecut evenimente de acelea care au zguduit adânc societatea şi care, la alte naţiuni, au dat naştere acelor măreţe epopei poporane, fala literaturilor lor; dar nu avem nici vreo epopee, nici măcar nu avem cântece, destul de numeroase asupra unui personaj, ca să se poată lega, măcar în mod artificial, şi să se poată forma o epopee. Avem în cântecele noastre amintiri din epoca romană? Nu se pot dovedi. Urmele aflate de At.M. Marienescu în baladele culese de el, ca "fetişoare sabinioase", sunt socotite ca lipsite de seriozitate, cum e considerată şi interpretarea expresiei Ler din colinde, care a fost explicată de unii fără temei, ca înfăţişând pe Aurelius-Aurelianus. Mai serioasă poate fi pomenirea lui Traian într-o variantă a pluguşorului.