II. Literatura poporană scrisă

Literatura poporană scrisă a avut norocul să fie studiată cu multă răbdare şi cu metodă ştiinţifică de către Hasdeu în vol. al II-lea al operei sale Cuvente den bătrâni (1880) şi de M. Gaster în cartea Literatura populară română (1883).

Hasdeu numeşte producţiile acestea "cărţi poporane" şi caută a formula deosebirea dintre cele două ramuri ale literaturii poporane. El pune de o parte literatura orală sau nescrisă: operă a unui întreg popor, a unei ginţi sau chiar a omenirii. Când se compune pentru prima oară o doină, ea nu mai e a autorului; ea zboară liberă până o prinde un al doilea, apoi un al treilea şi aşa mai departe, în aceeaşi ţară sau dintr-o ţară în alta şi fiecare individ adaugă de la dânsul sau suprimă ceva. De altă parte pune Hasdeu literatura scrisă, care oricât de anonimă ar fi, este o operă individuală; ea se fixează prin scriere din momentul naşterii.

Spontaneitatea primei categorii şi lipsa de spontaneitate la cea de a doua formează pentru Hasdeu distincţia esenţială: "Un sentiment involuntar şi iată o doină; o întâmplare, o catastrofă şi iată o baladă; un fenomen, o credinţă, un joc de cuvinte şi iată o legendă, un basm; o păţeală şi iată un proverb; o asociaţie de idei, o analogie neaşteptată şi iată o ghicitoare". Din contră, cartea poporană presupune o tendinţă, o intenţie.

Pornit pe această cale, Hasdeu găseşte că în literatura orală predomneşte elementul liric, pe când în cea scrisă predomneşte elementul didactic, deşi o analiză amănunţită ar arăta, de exemplu, prezenţa elementului epic în ambele ramuri ale literaturii poporane.

Hasdeu mărgineşte studiul său la un manuscris cu diferite cărţi poporane din sec. XVI şi în jurul acestuia grupează o sumă de articole speciale, de un interes deosebit.

Gaster îşi propune, din contră, să îmbrăţişeze întregul domeniu al literaturii poporane scrise şi să arate legătura dintre aceasta şi cea orală. O clasificare ingenioasă, care nu poate însă satisface pe deplin, înlesneşte cercetarea. Se deosebesc trei grupe: literatura estetică sau romantică, povestiri despre diferiţi eroi populari; literatura religioasă, care cuprinde toate lucrările în legătură cu ideea religioasă; literatura etică, care arată ideile poporului despre bine şi rău. Tot în grupa cărţilor religioase pune Gaster şi pe cele de prevestire şi noroc.

În cele ce urmează am adoptat clasificarea aceasta, cu două mici modificări: am numit prima categorie literatură eroică şi am format o grupă deosebită din cărţile de prevestire şi de noroc.