A. Literatura poporană

Literatura poporană este totalitatea producerilor literare cunoscute în masa poporului, fie că ele sunt ale lui proprii, fie că sunt introduse pe calea scrierii şi devenite poporane.

Aceasta este definiţia obişnuită a literaturii poporane. Deşi se pare a fi destul de precisă, totuşi se vede adesea dându-se o întindere prea mare sferei acestei noţiuni şi unii cuprind sub rubrica aceasta toate manifestaţiunile spiritului poporan, chiar acele care nu formează operă de literatură cum sunt credinţele, datinile ş.a. În asemenea caz, termenul de "literatură poporană" se confundă cu cel de "folk-lore". Acest cuvânt englezesc este nou în limba noastră. Pe cât ştiu socotesc că Hasdeu l-a întrebuinţat pentru prima oară. Odată introdus, s-a răspândit foarte repede şi azi oricine a putut transcrie un colind sau o doină auzită într-un sat unde şi-a petrecut vacanţa se numeşte "folk-lorist".

Se poate afirma, cu oarecare dovezi, că în Ţările Române, cu mult înainte de a fi făcut cel dintâi act de "folkloristică", erau cunoscute şi preţuite producerile literare ale poporului. Se citează în mai toate părţile de literatură pasagii din cronicari, care spun că la mesele domnitorilor sau cu prilejul primirii vreunui principe străin, lăutarii cântau diferite cântece în româneşte. Faptul este confirmat şi de unii călători în memoriile lor. Nimeni nu s-a gândit să pună pe hârtie asemenea cântece.

Culegerea producţiilor poporane s-a început foarte târziu, cam atunci când în Franţa a devenit curentă această îndeletnicire, căci Franţa a rămas mult în urmă pe acest teren, deşi unii critici consideră pe Montaigne ca precursor al folkloristicei moderne. E interesant să notăm că în Anglia în secolul XVIII, se dau la lumină multe producţii poporane care produc impresie în multe cercuri de cititori şi că diferiţi poeţi iau teme din aceste producţiuni. Apoi, trecând preocuparea aceasta în Germania, vedem aci că ea dobândeşte un caracter ştiinţific, întâia oară prin publicaţiile fraţilor Grimm (prima ediţie a basmelor 1812-1815), după ce filozoful Herder pe la 1778 arătase valoarea poetică a acestor producţiuni, pe care le numeşte glasuri ale popoarelor. Tocmai pe la 1840 prin culegerea, azi uitată, a lui La Villemarque, publicul francez cunoaşte pentru prima dată comorile geniului poporan francez. Această culegere nu prezintă nici o fidelitate în reproducere dar e făcută numai cu un scop de a atrage atenţia şi simpatia cititorilor din lumea cultă.

Aceasta e epoca în care se publică pentru prima dată produceri ale poporului nostru. În 1845 apare la Stuttgart colecţia de basme adunate în Banat şi traduse în limba germană de fraţii Schott. În 1847 Anton Pann dă la lumină Povestea vorbei, proverbe şi anecdote, şi de aceea am zis că era "folklorist... sans le savoir". În 1852 apar în două broşuri baladele culese de Alecsandri. Acesta nu are punctul de vedere al lui Pann, care spunea că scrierile sale sunt "de prin lume adunate şi la lume iarăşi date", ci voieşte să scoată lucruri de la o lume pentru a le înfăţişa altei lumi.

Broşurile lui Alecsandri sunt primite cu multă bunăvoinţă mulţumită atmosferei ce se crease prin articolele lui Costache Negruzzi, de la care avem o colecţie de proverbe grupate într-un mod hazliu (Scrisoarea XII) şi mai ales prin articolele lui Alecu Russo. Acesta găseşte că numai în poeziile poporane se află "geniul românesc", pe când celelalte produceri sunt "o amestecătură indigestă, o sumă de idei luate fără nici o sistemă de la străini şi fără caracter original".

Colecţia lui Alecsandri s-a publicat întregită în 1866 într-un frumos volum în chinat Doamnei Elena, care de curând întemeiase azilul "Elena Doamna". În frunte repro duce un vechi articol în care, într-un stil poetic, arată însemnătatea poeziei po porane. Este acela care începe cu faimoasele cuvinte "Românul e născut poet", care au dat naştere la atâtea glume, adesea fără sare, fiindcă Alecsandri se raportase la sensul generic, iar nu la înţelesul individual.

Această colecţie a fost salutată printr-o recenziune elogioasă a lui Titu Maiorescu în tânăra pe atunci revistă "Convorbiri literare", în care se scot la iveală însuşirile estetice ale diferitelor bucăţi. Mai târziu ea a întâmpinat critice foarte aspre şi culegătorul a fost acuzat că a "falsificat" opera poporului. Acuzaţia era gratuită fiindcă Alecsandri nu putea să aibă înaintea sa decât modelele franceze de culegeri din acel timp, care urmăreau numai punctul de vedere literar. Apoi buna sa credinţă nu putea fi pusă la îndoială, întrucât însuşi o spusese şi în titlul cărţii şi într-o scrisoare în care între buinţează comparaţia cu cei ce caută diamantul în nisipul râurilor. Această scrisoare e reprodusă de I. Crăciunescu în studiul său Le peuple roumain d'apres ses chants nationaux.

Multă vreme nici n-a fost la noi altă preocupare la culegători şi în acelaşi spirit sunt făcute colecţiile, viu criticate, de colinde şi de balade ale lui At.M. Marienescu din 1859 şi 1867. Dreptul de a schimba şi a înlătura unele versuri se socoteşte stabilit şi de alţi culegători, care nu şi-au atras critici severe, cum e Miron Pompiliu, S.Fl.Marian, T. Burada ş.a. O înfăţişare mai ştiinţifică dă colecţiei sale Teodorescu G.Dem., dar nici el nu merge până acolo să reproducă particularităţile de limbă ale provinciei în care a cules fiecare bucată.

De la 1885 colecţiile se înmulţesc, încep a se publica şi studii asupra diferitelor ramuri de producţii poporane şi azi încă se realizează zilnic progrese pe această cale.