a) 1880-1890

Deşi, precum am văzut, Eminescu începe să publice încă din 1866, ajunge însă cunoscut foarte târziu, iar gloria lui se poate zice că începe după ce moare.

În cele două decenii care încheie secolul XIX nu este figură mai importantă în literatura noastră decât a lui. Influenţa operelor sale se aşează cu încetul, dar devine foarte puternică.

Se pot stabili două subdiviziuni în această epocă: una în primii zece ani şi alta până la finele secolului. Le vom cerceta deosebit.

*

Primul deceniu începe prin două manifestări literare: una la Iaşi, alta la Bucureşti.

E vorba de două reviste importante: "Contemporanul" şi "Literatorul".

*

La 20 ianuarie 1880 apare la Bucureşti revista săptămânală "Literatorul", care adună în juru-i pe cea mai mare parte din scriitorii din Bucureşti şi scoate la iveală o sumă de tineri. Cu aceştia se întâmplă acelaşi lucru ca şi cu debutanţii din "Convorbiri literare"; unii - mai puţini - îşi fac în literatură un nume însemnat; alţii părăsesc poezia şi devin personalităţi marcante în politică; alţii se pierd cu desăvârşire.

Articolul program afirmă că timpurile în care apare revista sunt "timpuri de indiferentism" şi că literatura "străbate o criză foarte serioasă". Mai mult "suntem în timpi anormali". Se plânge mai ales de decadenţa poeziei, care are numai "versificatori", care "nu se abat din calea bătută, fiindcă nu ştiu încă nimic din viaţă".

Pentru îndreptarea acestei stări de lucruri îşi propun să lucreze cei adunaţi la revista cea nouă. Făgăduiesc că nu-şi vor umple foaia cu traduceri, că vor da numai lucruri bune, că vor fi severi pentru ei înşişi şi nu vor "pactiza cu vanitatea celorlalţi".

Centrul acestei mişcări este Alexandru Macedonschi. Deşi nu erau decât opt ani de când apăruse primul său volum Prima verba pe care-l încurajase D. Laurian (în Transacţiuni literare, 1872, pag. 279) cu câteva cuvinte binevoitoare ca "un început care promite", el îşi creă în Bucureşti un cerc de admiratori, între care puţini profesori şi mai mulţi studenţi şi elevi. Aceştia vedeau într-însul, nu numai un mare poet, dar un mare critic, un reformator al literaturii. Succesul a fost important. Alecsandri însuşi s-a arătat prietenos, trimiţând lui Macedonschi o scrisoare încurajatoare însoţită de un fragment din Despot-Vodă în două redacţii: una primitivă inedită şi alta cea publicată. Bătrânul poet adăugă o serie de consilii pentru tinerii scriitori. Împrejurarea se explică prin faptul că acum se ivesc ici-colo oarecare atacuri contra poetului Gintei latine şi el devine sensibil, la cuvintele de laudă ce i se adresează, iar Macedonschi avusese grija să-l măgulească, pentru a-l atrage de parte-i, socotind că prin aceasta dă o lovitură "Convorbirilor literare", date fiind legăturile lui Alecsandri cu această revistă. Purtarea lui Alecsandri nu ne miră, căci tot aşa procedase în toiul polemicilor dintre foile din Bucureşti şi "Convorbiri literare", când dăduse acestora să publice din poeziile sale. Se afirmă că numai prin intervenţia lui a suspendat Mihail Zamfirescu publicarea satirei sale Muza de la Borta rece.

Această atitudine se explică prin dorinţa lui Alecsandri de a nu fi socotit ca alipit la o singură grupare literară, ci de a fi considerat ca poet al naţiunii întregi.

Lui Macedonschi i se pare că tonul lui Alecsandri ar fi de protector şi de aceea publică o serie de comentarii asupra compoziţiei lui Alecsandri pentru a stabili că vorbeşte ca "mărire cu mărire". În curând avea să atace pe Alecsandri şi prin articole de critică şi printr-o epigramă cu ocazia reprezentaţiei piesei Fântâna Blanduziei, socotind că persoana lui Zoil ar fi fost un atac împotriva sa.

"Literatorul" ne dă pe lângă poeziile lui Macedonschi şi altele semnate de T.M.Stoenescu, C.C. Bacalbaşa, Carol Scrob, N. Pruncu, Scarlat Moscu, Veronica Micle, P.Dulfu, I. Polihroniade, Duiliu Zamfirescu, C. Pleşoianu, I.N. Iancovescu, Alexandru Djuvara, N. Davidescu, M. Toncescu, Anton Bacalbaşa, N. Ţincu, Mircea Demetriade ş.a.

Cei mai mulţi din aceşti debutează aci. Pe unii şeful grupării îi încurajează în mod public, cum este cazul lui Duiliu Zamfirescu cu ocazia publicării poemei Levante şi Calavrita.

Nuvelistica o reprezintă Al. Macedonschi însuşi şi Vladimir Macedonschi, Mihail Demetrescu, T.M. Stoenescu, Gr. Creţescu, D. Teleor.

Critica literară o face Al. Macedonschi, T.M. Stoenescu, alături de cunoscutul polemist Pantazi Ghica şi de tânărul D.D. Racoviţă, care se va specializa în cronica teatrală (sub pseudonimul Sphinx).

Această mişcare literară devine din ce în ce mai importantă; ba conducătorii ei au ideea de a întemeia o societate literară, oarecum în felul "Junimei". Ei simt însă că au trebuinţă de o persoană cu vază care s-o patroneze şi fac apel la V.A. Urechia.

Vasile A. Urechia (1860-1901) făcuse studii în Iaşi, apoi în Spania, debutase în "România literară" prin câteva poezii pe care le semna Vasile Alexandrescu. Ca profesor în Iaşi, luase o parte activă la mişcarea culturală din Moldova, ocupase func ţiuni importante în administraţia şcolară.