a) 1848-1859

Vremea aceasta, atât de însemnată pentru istoria noastră politică, pentru că acum s-a pregătit România modernă, este puţin însemnată pentru literatură.

Nu este sărăcie de scrieri, căci acuma se tipăreşte mult, foarte mult chiar, în com paraţie cu anii anteriori, dar se observă peste tot, nerăbdarea, frigurile luptelor politice, zguduirile sociale, frământările şi ciocnirile de idei, dorinţa şi nevoia de a face din lite ratură mijloace de acţiune în sprijinul curentelor noi ce aveau să prefacă toată înfăţişarea societăţii româneşti din principate.

*

Poezia originală, se rezumă aproape în opera lui Alecsandri, care tipăreşte în 1853, la Paris Doine şi lăcrămioare. Aci sunt, pe lângă produsele lui dinainte de 1848, şi altele noi, ca Marioara Florioara ş.a.

Mai apar, e adevărat, patru volume ale lui Bolintineanu: în 1852 Cântece şi plângeri (Iaşi) în 1855, Poezii vechi şi noi (Buc.), în 1858 Melodii române (Buc.) şi în 1859 Bătăliile românilor (Buc.), dar acestea reprezintă opera lui dinainte de 1848. Mai apar şi ediţii complete ale poeziilor lui C. Bolliac (Paris 1857) şi G. Sion (Buc. 1857), precum şi o colecţie a răposatului Conachi (Iaşi 1856), dar acestea în majoritatea lor nu pot înfrunta o critică severă.

Mai prejos decât acestea se aşază, desigur, toată seria scrierilor ce se tipăresc în număr mare de autori ca A. Pelimon (Poezii, Faptele eroilor, 1857, Poezii noi, 1854), C.D. Aricescu (Harpa română, 1852; Lira, 1858), A. Lăzărescu (Ore de repaos, 1853), Radu Ionescu (Cânturi intime, 1853), N.T. Orăşanu (Flo ricele de primăvară, 1854), D. Gusti (Buchetul poetic, 1855), G. Dăscălescu (Zorile, 1855), P. Georgescu (Momente câmpeneşti, 1855), Gr. Serur ie (Poezii din exil, 1858), I. Anghelescu (Poezii amoroase, Buc., 1859), Marache Atanasiu (Poezii, 1859, Craiova), I. Bancov (Poezii originale, Craiova, 1859) ş.a.

Două nume se disting cu adevărat în această vreme: G. Creţeanu şi Al. Sihleanu.

George Creţeanu (1829-1887) a fost în cea mai mare parte a vieţii sale ma gistrat. Primele încercări le-a publicat în "Curierul" lui Heliade; apoi a colaborat la alte reviste dintre care trebuie să cităm pe a lui Alecsandri "România literară". În 1855 şi-a adunat într-un volum scrierile sale intitulate Melodii intime (Bucureşti). A imitat pe Bolintineanu şi în urmă puţin pe Alecsandri; a dat câteva bucăţi interesante, dar nu s-a ridicat niciodată la o reputaţie literară deosebită. Cea mai cunoscută poezie este acel cântec al străinătăţii, cu refrenul pe care-l repetăm adesea: 

Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n ţara mea. 

Alexandru Sihleanu (1834-1857) a murit tânăr ca şi Cârlova. Poate că o viaţă mai lungă l-ar fi făcut un poet mare, fiindcă avea multe însuşiri: vers curgător şi ima ginaţie puternică. Nu reuşise însă să se libereze de influenţele modelelor sale franceze şi româneşti (mai ales Bolintineanu). Strigoiul este una din poeziile cu mai multă mişcare, dar de un romantism exagerat. În acelaşi ton este şi poema Logodnicii morţii.

Poeziile sale au fost publicate într-un mic volum: Armonii intime (1857).

Acum începe a ieşi la iveală talentul satiric, vulgar dar viguros al lui Nicolae Orăşeanu, prin câteva broşuri de un gust dubios ca Misterele mahalalelor (Buc. 1859) şi prin satire politice, Târgul cu idei (1857) etc.

O poziţie cu totul particulară ocupă în acest timp Andrei Mureşeanu.

Andrei Mureşanu (1816-1863), născut în oraşul Bistriţa, a făcut studii în Tran silvania, a fost învăţător şi apoi profesor la Braşov. A colaborat la "Gazeta Transil vaniei" cât timp vărul său Iacob Mureşeanu este conducătorul acestei foi. A luat parte la mişcarea din 1848; mai târziu a fost funcţionar al guvernului în Sibiu. De la 1861 a trăit retras, ca pensionar.

De la el avem o traducere: Icoana creşterii rele (1848) şi o colecţie de poezii (1862).

Valoarea acestui poet a fost foarte discutată. Înălţat de Aron Densuşianu (Cercetări literare 1887) la rangul de cel mai mare poet liric al nostru, a fost declarat de Titu Maiorescu ("Convorbiri liter." 86-87) lipsit cu totul de valoare.

E adevărat că cea mai mare parte a poeziilor lui, mai ales cele erotice, nu se pot citi. Strofe bune aflăm în cele cu subiect patriotic; dar mai nici una din acestea nu se poate susţine în întregul ei. Compoziţia nu are plan lămurit şi limba e încărcată cu neologisme nepoetice şi cu prozaisme.

Nu putem însă şterge cu totul numele lui din istoria literaturii noastre, fiindcă este autorul Răsunetului din 1848. În acele momente de fierbere şi de agitare s-a sim ţit cu adevărat inspirat; a arătat aici trecutul cu nenorocirile lui, neunirea care a stri cat aşa de mult neamului nostru; apoi prezentul nesigur şi tulburat. În această poezie a predicat "unirea în cuget şi în simţiri" şi a strigat: 

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiu-ne pământ.