1. Epoca lui Heliade

Chestiunea termenilor tehnici a trebuit să fie pentru el, profesor de gramatică, de aritmetică şi de alte ştiinţe, o preocupare de toată ziua. În această privinţă el critică şi pe aceia care nu vor să împrumute, ci fac vorbe româneşti noi zicând "cuvântelnic" în loc de "dicţionar", "amiazăziesc" în loc de "meridian" ş.a.; critică şi pe acei care iau vorbele aşa cum se găsesc în limbile străine, zicând: "patriotismos" ca grecii, "ocazion" ca francezii, "soţieta" ca italienii, "privilegium" ca latinii etc. şi propune ca: "vorbele străine să se înfăţişeze în haine româneşti". El va zice dar: patriotism, ocazie, societate, privilegiu etc.

Un fapt mai important decât publicarea gramaticei este apariţiunea "Curierului".

În principatele române pe la finele secolului XVIII şi în primii ani ai secolului XIX începuse să pătrundă diferite ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti.

Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile despre întâmplările din ţară şi din străinătate se simţise de mult şi se citează câteva încercări, dar nici una nu ajunge la o desăvârşită închegare înainte de opera lui Heliade.

Ziarul este anunţat printr-un prospect fără dată - trebuie să fi fost în februarie cel mai târziu, căci zice că va apărea la începutul lui martie 1829 - în care ni se spune că va purta titlul de "Curierul Bucureştilor" şi va ieşi în 1/2 coală de două ori pe săptămână. Abonamentul era în Bucureşti 2 galbeni împărăteşti pe an, iar pentru provincie se adaugă plata transportului. Sumele trebuie să se depună la diferiţi corespondenţi de prin oraşe, iar în Bucureşti la "dătătorii gazetelor" I. Eliad şi C. Moroiu.

Zic "gazetelor" pentru că tot ei tipăreau şi "Buletinul Oficial" care le era plătit de guvern.

Încet, încet, "Curierul românesc" devine ecoul întregii mişcări literare din ţară; ba el îşi face o datorie să reproducă din confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi, ştiri politice, culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţ: "Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară".

În "Curier" urmărim noi progresul şcoalelor prin dări de seamă la finele anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii.

În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc.

În el găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi, Ion Catina, I. Genilie ş.a. unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare.

"Curierul românesc" ne ţine în curent cu tot ce se publică în limba românească, mai ales în Valahia. El ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe sexe" (1836).

În "Curier" se naşte critica literară în literatura română. Ea se înfăţişează prin mici notiţe, în care se apreciază valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile lor în diferite broşuri.

Prin "Curier" Heliade se formează încet, încet. Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi literare se răspândesc în public. El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce socotea la început că are foaia sa, el o vede acum cu un rol mare. Aceasta o spune în no. 93 din anul 1842:

"Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice vestitoare a aşezămintelor celor noi şi progresive ce am dobândit; limba ei a crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător ajutor la istoria literaturii noastre".

În 1834 Heliade fondează împreună cu Ioan Câmpineanu Societatea Filarmonică, având de scop să ajute propagarea culturii în genere şi în special să lucreze pentru înfiinţarea unui teatru. Îndată ce se constitui, societatea încredinţă direcţia lui Heliade.

Acesta deschise cu Aristia o şcoală în care se învăţa literatura, declamaţia şi canto, pentru ca mai târziu să se producă actori pentru teatrul naţional. Rezultatele şcoalei se văzură la examenul general, când şcolarii jucară Mahomet al lui Volatire şi Amphytrion al lui Moliere şi una din eleve cânta cavatina lui Bellini Piratul. Cu acel prilej Heliade rosti un discurs în care arătă importanţa teatrului pentru progres, înfăţişă cu culori vii cât de grea, dar cât de nobilă e cariera artistică şi se ridică în contra prejudecăţilor ce are lumea faţă de actori, pe care îi consideră numai ca nişte comedianţi, lăsaţi în voia întâmplării, când ei sunt nişte slujbaşi ai statului spre formarea bunelor obiceiuri şi a limbii naţionale.

Societatea, încântată de munca lui Heliade, îl alese ca director şi pentru al doilea an. Lucrurile merseră bine, se strânseră fonduri importante, se traduseră o mulţime de piese.