Bătrâna stâncă

Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc
O sapă apele să scape de ea, şi-n veci o pizmuieşte
Ţăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robeşte
C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.

Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjeşte,
Dar tace, şi când suflă crivăţ ea sfarmă viforul tăios,
Şi ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios,
Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezeşte.

Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc...
În umbra ei pasc încă mieii ş-ajung vlăstarii brazi puternici,
Şi fie-n mare sau mic număr, neputincioşi sunt cei nemernici —
    Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc.