Lucruri sfinte

"... Les liens de simple camaraderie de quartier disparaissent ou s'affermissent en de veritables pactes inexprimes de devouement. Le ressort est plutôt l'egoisme que le besoin d'affection. On sent la necessite d'avoir tout près de soi un homme dont on puisse toujours attendre du secours... On evalue, dans l'ami, sa valeur de sauveteur, son courage et aussi sa vigueur". (Paul Lintier: Avec une batterie de 75. Souvenirs d'un canonnier, Paris, 1916, pag. 46-7.).

Iată o informaţie onestă şi isteaţă - o vorbă destul de neaşteptată pentru cine cunoaşte aerul bâhlit de stupidităţi sentimentale şi de mofturi patetice care a clocit producţia literară din anii de război. Această mărturie din experienţa unui soldat deştept cuprinde, mi se pare, interpretarea completă şi cea mai cuminte a unui vechi fenomen social: prietenia pe viaţă şi moarte, frăţia de cruce, perpetuată literar prin perechile legendare şi istorice, de la autorii antici până la antologiile pedagogice de astăzi. Războiul a redeşteptat prietenia vremilor eroice. Prietenia subliniată în cărţile de morală, în toasturi şi scrisori la zile mari, dar mai ales în groaznicul loc comun, când universalul Mitică se plânge că nu mai este adevărată prietenie!

Cuvântul acesta face parte din repertoriul bleg al substantivelor patetice, de care nu se poate lipsi prostimea de peste tot locul, de când omenirea a început a se spoi cu dresurile moralismului. Moralism numesc eu acel sistem de ornamentaţie personală, făcut din vorbe, intonaţii şi gesturi, prin care oamenii s-au învoit să schimbe între dânşii făgăduinţi solemne de bună purtare. Aceste ornamente sociale au, precum se ştie, destinaţia să dispenseze pe indivizii curenţi de gândire proprie, de inventivitate morală. Se înţelege lesne că însăşi funcţionarea esenţial automatică a acestor ieftine jucării sociale le prelungeşte inevitabil uzul, mult peste durata substratelor sufleteşti din cari s-a născut.

Realitatea psihică este de mult transformată, dar formula solemnă îşi urmează orbeşte cursul şi ajunge pentru cei conştienţi trivialitate anostă sau ridiculă. Aşa s-a întâmplat cu clasica prietenie, cu amorul, cu familia tradiţională şi cu alte... lucruri sfinte. Mulţimea cu mintea moale şi neutră le cântă, regretându-le şi exaltându-le după canoane răsuflate, moştenite strâmb de la gânditori, ori mai adesea de la literaţi din alte vremuri. Perechea clasică de prieteni până la moarte se forma, natural, în sânul culturilor primitive, restrânse şi războinice; din însăşi frecvenţa primejdiei şi războiului a putut naşte din nou prietenia eroică, cum arată exact şi pătrunzător artileristul Lintier. Dar astfel de întovărăşiri încetează treptat de a fi autentice, în măsura în care se anulează viaţa războinică.

Să cauţi virtuţi ale căror condiţii de existenţă au pierit nu-i decât o pioasă nerozie - dacă nu-i cumva o grosolană strâmbătură. Cu cât societatea se pacifica şi se umaniza, cu atât legăturile de felul acela ajungeau inutile şi trebuiau să dispară. Iar dacă ne închipuim procesul de pacificare - dreptatea şi înţelegerea pentru persoana altuia duse mult mai departe decât au ajuns ele real vreodată - vom simţi îndată acele întovărăşiri epice şi tragice ca depline anahronisme. Negreşit, aşa cum se găseşte astăzi viaţa europeană, pornită violent spre un trecut cine ştie cât de vechi, s-ar putea ca amatorilor de sentimentalism arhaizant să li se deschidă perspective de vaste satisfacţii. Nouă acestorlalţi ne rămâne în orice caz mângâierea gândirii lucide.

*

Cu cât societatea, în total, ajunge să fie un adăpost mai sigur şi mai complex, cu atât legăturile restrânse şi locale de apărare ori întreprindere îşi pierd valoarea şi, deci, vitalitatea; iar potrivit cu această degradare a lor, se modifică părerile şi simţirile noastre faţă de dânsele. La un grad mare de sociabilitate, prin urmare de siguranţă reciprocă, legătura îndărătnică până la fanatism mistic între doi indivizi pierde orice înţeles; dependenţa dureroasă, ori chiar delicioasă, care rezultă de aici, se anulează - omul s-a individualizat şi respiră intens un maximum de libertate; se apropie dar de binele care pare să fie cel mai scump fiinţei vii. Legarea şi desfacerea relaţiilor individuale îşi vor pierde astfel caracterul tiranic; barbaria vicleană drapată în patos moralistic va fi demascată şi dată pieirii inevitabile. O revărsare bogată de adevăr între oameni ar fi atunci cu putinţă, fiindcă realitatea sufletească, în formele ei genuine şi imediate, ar sparge coaja de formule sarbede şi imbecile în care ne-a încleiat constrângerea socială primitivă. Iar energia imensă câtă se distruge în înverşunările tragice ori comice, în care ne ţine robi tirania străveche şi animalică, ascunsă în dragostele noastre cele mai mândre şi mai eroice, s-ar libera ca să sporească neasemănat binele palpabil şi frumuseţea, ca să învingă tot mai efectiv mizeria blestemată şi dobitocească în care se zbate specia.