XII. Lucru şi substanţă

8 mai 1926

1. Transformarea şi persistenţa lucrului
2. Caracteristicile lucrului
3. Caracterul de sine stătător al lucrului
4. Obiect ideal sau mental
5. Conceptul de substanţă în cercetarea ştiinţifică şi în filosofie

1. Am stabilit că tot ceea ce ni se prezintă nouă în trecere, în succesiune sau în simplă prezentare, simplă existenţă cade sub anumite regularităţi şi sub anumite legi.

Prin urmare, aceste regularităţi şi aceste uniformităţi, aceste legi, vasăzică, sunt pentru noi un fel de rezumare, am zice, nu a întâmplărilor, ci a existenţei în general. Cu alte cuvinte, noi stabilim regularităţi şi legi, nu numai pentru ceea ce curge, pentru ceea ce se succede, ci [şi] pentru tot ce este. Însuşi faptul că eu numesc obiectul acesta masă şi obiectul celălalt masă etc. presupune că există o regularitate în prezentarea acestui obiect.

Vasăzică, nu trebuie să credeţi că există pur şi simplu un aspect de culegere a realităţii, care este prins sub lege şi sub uniformitate, ci legea şi uniformitatea sunt expresiunile rezumate ale existenţei în genere, care existenţă în genere este, fără îndoială, de transformare, dar este şi de persistenţă.

Dacă noi am urmări simplele transformări ale lucrurilor, adică, dacă am urmări evenimentele în univers şi dacă am stabili înlănţuirea regulată, legală, să zicem, a acestor evenimente, atunci am ajunge la ceea ce se numeşte aspectul de cauzaţie a existenţei; dacă însă urmărim felul nu identic, dar, în sfârşit, persistenţa reprezentării lucrurilor în general, a existenţei în general, noi ajungem la altceva: ajungem la ceea ce se numeşte lucru şi la ceea ce se numeşte substanţă. De câte ori intru în sala aceasta, găsesc anumite obiecte. Aceste obiecte mi se prezintă cam în acelaşi fel. Este o uniformitate pe care eu o trăiesc, de îndată ce eu, înainte de a intra aci, bănuiesc că, foarte probabil, voi găsi aceste obiecte.

Obiectele acestea vor persista, vor fi şi de aci înainte cum au fost ieri şi alaltăieri şi vor persista, vor fi şi mâine: este o uniformitate.

Obiectele acestea evident că se schimbă; s-ar putea ca unul azi să fie roşu şi mâine, negru; s-ar putea foarte bine ca unul azi să fie aci şi mâine să fie ceva mai înspre stânga, adică schimbări pe cari eu le percep dintr-o dată. Dar, în afară de schimbările acestea, este sigur că, din momentul în care eu am început să vorbesc şi până acum, s-au întâmplat anumite schimbări în aceste obiecte.

Lemnele putrezesc. Ce însemnează aceasta? Înseamnă că în lemn se întâmplă anumite procese, imperceptibile pe distanţe scurte de timp, dar procese cari sunt continue, fără îndoială. Vasăzică, schimbarea aceasta este neîncetată, dar schimbarea - şi acesta este caracterul care ne interesează pe noi - nu poate să atace însăşi regularitatea de care vorbeam. Cu alte cuvinte, ceea ce mi se prezintă mie, nu în formă de succesiune, ci în formă pur şi simplu de repaos, ceea ce mi se prezintă mie în univers are anumite regularităţi, cari regularităţi constau nu în schimbări, ci în persistenţe. Aceste persistenţe nu sunt, fără îndoială, absolute, în înţelesul că nu este ceva care să rămână absolut imuabil, dar aceste persistenţe trebuie interpretate în sensul că toate schimbările pe cari le prezintă respectivul eveniment sau fenomen nu trec peste anumite cadre, cari sunt definitorii pentru ceea ce numim noi individualitatea unui eveniment, pentru ceea ce numim noi lucru.

2. Cari sunt caracteristicile lucrului? Noi am afirmat adineauri că acest lucru nu este, propriu-zis, o existenţă absolută, dar un lucru este ceva cu care noi lucrăm, nu ceva care corespunde numai unui nume. Eu zic un om: Vasile Georgescu. Numai Vasile Georgescu se raportează la un anume om. Numele acesta, Vasile Georgescu, poate să se raporteze la un om în vârstă de un an, la omul în vârstă de 3, de 5 ani etc. Când zic Vasile Georgescu, nu intră în calculele mele nici un element temporal: numele este, pur şi simplu, semn pentru omul respectiv. Când vorbesc de lucru propriu-zis, lucrul acesta nu este un semn numai pentru un fenomen, ci este ceva mai mult: este o existenţă reală. Existenţă reală, iarăşi, nu în sens absolut.

În exemplul cu omul de adineauri, ce însemnează lucrul acesta? Omul, în şapte ani de zile, îşi schimbă toată substanţa din care este el făcut, în înţelesul că organismul uman, sau ultimele celule din organismul uman se schimbă, se înnoiesc în decurs de şapte ani. Nimic din ceea ce numeam eu Vasile Georgescu acum şapte ani nu mai există azi în Vasile Georgescu, şi totuşi, legalmente, numele, omul respectiv rămâne pentru mine om şi rămâne - este foarte interesant - acelaşi om. Evident, acum şapte ani era mai gras sau mai slab, purta haine albastre, cenuşii, dar este acelaşi lucru. Adică, persistenţele, a căror regularitate ne interesează pe noi, nu sunt de orice calitate. Sunt în fiecare lucru anumite persistenţe, cari interesează de-a dreptul existenţa lucrului, existenţa reală; prin urmare, lucrul şi anumite persistenţe [sunt cele] cari ne interesează.

Ei bine, aci este problema cea [mai] dificilă pentru filosofi: ce interesează şi ce nu interesează.