III. Metoda şi specificul teoriei cunoştinţei

4 decembrie 1925

1. Ştiinţe empirice - ştiinţe descriptive. Structura obiectelor lor
2. Lumea înconjurătoare - preexistentă cunoştinţei
3. Structura realităţii. Obiect şi valoare
4. Obiect dependent şi obiect independent de cunoştinţă
5. Considerarea logică a cunoştinţei
6. Specificul teoriei cunoştinţei

1. V-am vorbit de multe ori despre aşa-numitul punct de vedere logic în considerarea problemelor şi despre aşa-numita realitate logică a obiectelor. Indicaţiunile pe cari vi le-am dat n-au fost, propriu-zis, explicaţiuni şi nici o cercetare mai amănunţită a problemei, ci erau mai mult indicaţiuni cari v-ar ajuta pe d-voastră să vă aşezaţi în punctele de vedere din cari aţi putea privi la fel cu mine aceste obiecte. Eu am afirmat întotdeauna că există un punct de vedere logic, unul psihologic, unul material şi unul formal, dar nu v-am spus niciodată mai în amănunte ce însemnează acestea. Am evitat să vorbesc de[spre] lucrurile acestea, fiindcă, în adevăr, chestiunea este foarte subtilă şi dificilă; simt însă că astăzi n-ar fi nepotrivit să atac şi cestiunea aceasta.

Am spus că problema este foarte dificilă. Eu nu pot să vă dau decât câteva argumente, însă nădăjduiesc că o să aducem destulă lumină.

În prelegerea trecută v-am vorbit despre ştiinţele empirice şi ştiinţele - le-am zice cu un termen foarte vag - speculative; adică, ştiinţele cari îşi găsesc materialul complet ca fiind dat în realitate şi ştiinţele cari îşi creează acest material. V-am vorbit, prin urmare, de ştiinţele, hai să le zicem, descriptive şi celelalte, cari ar intra în grupa ştiinţelor matematice, formal-matematice, nu doar că metoda matematicei ar fi alta decât cea descriptivă, adică nu doar că matematica ar întrebuinţa explicaţia cauzală sau ar explica şiruri de raţionamente. Cine a lucrat cu obiectele acestea matematice îşi dă seama că tot o cercetare descriptivă a materialului este şi în matematică. Şi nu mă raportez numai la geometria propriu-zisă, pe care o învăţăm în liceu, la geometria euclidiană, în care, în adevăr, obiectele au caracterul acesta intuitiv, ci mă raportez în genere la cestiunile de matematică ceva mai subtile; în afară de geometrie, mă raportez la teoria funcţiunilor.

Când se studiază o funcţiune oarecare, în definitiv, ce facem decât tot privim funcţiunea aceea aşa cum este ea, experimental? Când constatăm variaţia unui termen, urmărim ce se întâmplă cu celălalt. Dar deosebirea este, între o categorie de ştiinţe şi cealaltă, în structura însăşi a materialului, [în] structura obiectelor. Şi tocmai aceasta am încercat eu să stabilesc rândul trecut, că există un material independent de noi înşine şi independent de voinţa noastră, şi există un material care nu devine independent de noi înşine şi de voinţa noastră decât după ce noi am creat acest material. Vasăzică, există un material independent de noi şi există un alt material, prin noi. 

2. Deosebirea aceasta se poate face între obiectele cu cari lucrăm noi în cunoaşterea noastră, cari îşi au locul lor în procesul cunoaşterii. Deosebirea se poate face încă şi din alt punct de vedere. Să pornim pe calea cea mai simplă. Eu trăiesc, stau, sunt aci, în odaie. În odaia aceasta eu văd oameni, bănci, lămpi, ziduri, ferestre, aud tramvaiul care trece pe stradă, maşina care trece în momentul acesta. Îmi închipui cum merge maşina aceasta pe stradă, eu fiind tot în încăperea mea, îmi închipui zăpada care este pe tramvai, mă transpun în ceea ce se întâmplă dincolo de ferestre, jos în stradă, simt frigul care este afară, am senzaţia de neplăcere sau plăcere - aceasta depinde de temperament - etc. Eu sunt înconjurat peste tot de obiecte, de lucruri şi de întâmplări. Lucrurile acestea sunt ceea ce se numeşte lumea mea, lumea mea înconjurătoare. Această lume a mea înconjurătoare nu trăieşte, propriu-zis, prin existenţa mea, nu este în funcţiune de mine însumi, ea există aşa cum există ea. În jurul acestei lumi eu trag un orizont, adică lumea aceasta există pentru mine până la anumite limite. Dincolo de aceste limite se întinde, aş zice, un fel de penumbră, dar penumbra aceasta are proprietatea că se lasă a fi cercetată: eu, cu mintea mea, cu mijloacele mele de cercetare, pot să pătrund penumbra, pot să împing mai departe orizontul acesta al lumii mele şi singura condiţie pe care o pun, ca în adevăr să pot pătrunde mai departe, este să am numai idee de formarea acestei lumi, adică să ştiu că există o lume. În momentul în care ştiu că această lume există, nu pot să mai pun limite cari să încercuiască această lume. Şi nu pot să pun limite, pentru că eu pot să pătrund teoretic în această lume, oricât de adânc aş voi. Aceasta, în spaţiu şi în timp, la fel.