Conu Leonida faţă cu reacţiunea

(Bătăile în uşă se îndesesc cu nerăbdare; zgomotul se depărtează mereu.)

UN GLAS DE FEMEIE (d-afară)

Dar asta, comedie!

EFIMIŢA (cu uimire, plecându-se spre uşă s-asculte)

'Ai?

LEONIDA (oprind-o)

St! Nu te mişca!

(Pumni tari în uşă; zgomotul şi mai departe.)

GLASUL (d-afară)

Ei! Doamne! (Strigând:) Coniţă!

EFIMIŢA (uimită)

E slujnica, Leonido, Safta.

(Chiotele şi împuşcăturile d-abia se mai aud foarte departe.)

LEONIDA

St! Parcă s-a mai depărtat zavera!

(Bătăi desperate în uşă.)

GLASUL (d-afară)

Deschide, cocoană, să fac focul. (O pauză. Leonida şi Efimiţa ascultă uimiţi, neştiind ce să crează.) Vai de mine! Nu-i bună asta! A păţit boierii ceva!

EFIMIŢA

E Safta... (Vrea să meargă la uşă.)

LEONIDA (oprind-o)

St! Nu deschide o dată cu capul!

EFIMIŢA (nemaiputând răbda şi zmucindu-se)

Trebuie să deschiz, soro, că-ncepe dobitoaca să ţipe şi-i mai rău: ne dă de gol la zavragii!

(Bătăi din toate puterile în uşă.)

LEONIDA (comprimându-şi inima şi cu un ton de supremă resignare)

Deschide!

EFIMIŢA (mergând în vârful degetelor la uşă, întreabă cu gura jumătate)

Cine e?

GLASUL (d-afară)

Eu, cocoană; am venit să fac focul.

EFIMIŢA (stă un minut la îndoială, apoi se hotărăşte şi, dând în lături baricada, deschide, şi cu glasul alterat)

Haide, intră.

(În odaie e întunerec. Coana Efimiţa ţine piept Saftii la uşă.)

SCENA V

EFIMIŢA (mişcată, cu tonul misterios)

Ce-i afară, Safto?

SAFTA (care a intrat cu un braţ de lemne)

Bine, cocoană, ce să fie! Da' pân-acuma n-am putut închide ochii: toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colţ; acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p-aici vreo câţiva, se duceau acasă pe două cărări; era şi Nae Ipingescu, ipistatul, beat frânt; chiuia şi trăgea la pistoale... obicei mitocănesc.

LEONIDA (nedomirit)

Ce obicei?

SAFTA

Ştii, a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata secului.

EFIMIŢA (înseninându-se şi prinzând limbă, cătră Leonida cu umor)

A fost lăsata, secule!

LEONIDA (îmbărbătat)

Ei vezi? (Plin de triumful teoriei:) Tot vorba mea, domnule! Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia e gata; ei! Şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. (Către cocoana:) Văzuşi?

EFIMIŢA (cu chef)

Ei! Soro! Parcă ziceai că nu e voie de la poliţie să se dea cu pistoale în oraş?

LEONIDA (sigur)

Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliţia în persoană...

EFIMIŢA

Ei, bobocule, apăi cum le ştii dumneata toate, mai rar cineva! (Aprinde lampa.)

(Amândoi sunt foarte veseli. Safta rămâne încremenită văzând răsturnarea odăii.)

(Cortina)