Conu Leonida faţă cu reacţiunea

Apoi de! Miţule, asta dumneata ştii.

EFIMIŢA (atinsă)

Bravos, bobocule! Nu m-aşteptam ca tocmai dumneata să te pronunţi cu aşa iluzii în contra mea; te credeam mai altfel... îmi pare rău!... Cocoane Leonido, sunt deşteaptă; am auzit cum te-auz şi m-auzi... revuluţie, bătălie mare!

LEONIDA

Bine, Miţule, stăi, nu te importa degeaba. De când m-ai deşteptat pe mine, ai mai auzit ceva?

EFIMIŢA

Nu.

LEONIDA

Apoi de! Cum vine treaba asta. Spune matale...

EFIMIŢA (cam în nedomirire)

De, soro, ştiu şi eu?

LEONIDA

Apoi, vezi? Dar... s-o mai luăm şi pe partea ailaltă, să vedem ce-ai să mai zici. Bine, chiar revuluţie să fi fost, să zicem;... nu ştii dumneata că n-are nimini voie să descarce focuri în oraş? E ordin de la poliţie...

EFIMIŢA (aproape răsconvinsă)

De! Bobocule, să zic şi eu cum zici, că după cum le spui dumneata, una şi cu una fac două, n-are de unde să te mai apuce omul... (Stând la gânduri şi iar îndoindu-se:) Da' bine, soro, am auzit, am a-u-zit; cum s-auz ce nu era? Ce-am auzit dacă nu era nimica?

LEONIDA

Ei! Domnule, câte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! Glumeşti cu omul! Se-ntâmplă... (cu tonul unei teorii sigure:) că fiincă de ce? O să mă-ntrebi... Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia gata; ei! şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă.

EFIMIŢA

Comedie, soro! (Minunându-se:) Aşa o fi!

LEONIDA

Bunioară şi la dumneata acuma, o ipohondrie trecătoare; nu-i nimica... Hai să ne culcăm: noapte bună, Miţule.

EFIMIŢA

Noapte bună. (Încă nedomirită oarecum, stinge lampa şi se vâră în pat.)

LEONIDA (după o pauză)

Nu te mai culca cu faţa-n sus, Miţule, că iar visezi.

(Cocoana s-aşază p-o ureche; în odaie întunerec, în orchestră melodramă; o pauză, după care d-odată se aud în depărtare chiote, strigăte şi detunături.)

SCENA IV

EFIMIŢA

Ai auzit?

LEONIDA

Ai auzit?

(Amândoi, d-odată, se ridică înfioraţi. Zgomotul s-apropie.)

EFIMIŢA (sărind din pat)

E idee, Leonido?

LEONIDA (cu spaimă)

Aprinde lampa... (Sare şi el din pat.)

(Zgomotul mai aproape.)

EFIMIŢA (aprinzând lampa)

E fandacsie, bobocule?

LEONIDA (tremurând)

Nu-i lucru curat, Miţule!

(Zgomotul tot mai tare.)

EFIMIŢA

E ipohondrie, soro?

(Zgomotul creşte mereu.)

LEONIDA

E primejdie mare, domnule! Ce să fie?

EFIMIŢA

Ce să fie? Dumneata nu vezi, ce să fie? Revuluţie, bătălie mare, Leonido!

LEONIDA

Bine, frate, revuluţie ca revuluţie, da' nu-ţi spusei că nu-i voie de la poliţie să dai focuri în oraş?

(Zgomotul creşte înainte.)

EFIMIŢA (tremurând)

Voie, ne-voie, auzi?

LEONIDA (asemenea)

Auz; da' nu e, nu se poate să fie revuluţie... Câtă vreme sunt ai noştri la putere, cine să stea să facă revuluţie?

EFIMIŢA

De! Întreabă-mă să te-ntreb... (Zgomot mare.) Auzi?

LEONIDA

Unde mi-este gazeta? (nervos:) că dacă o fi să fie revuluţie, trebuie să spuie la 'Ultime ştiri'. Unde mi-e gazeta? (Merge la masă, ia gazeta, îşi aruncă ochii pe pagina a treia şi dă un ţipăt.) A!

EFIMIŢA

Ei!

LEONIDA (pierdut)

Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune; ascultă: (citeşte tremurând:) 'Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunere, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale... Naţiune, fii deşteaptă!' (cu dezolare:) Şi noi dormim, domnule!

EFIMIŢA (asemenea)

Cine strică, soro, dacă nu mi-ai citit gazeta de cu seara!

(Zgomot tare.)

LEONIDA (prăpădit)

Şi pe mine mă ştiu toţi reacţionarii că sunt republican, că sunt pentru naţiune.

EFIMIŢA (tremurând şi începând să plângă)

Ce-i de făcut, soro?

LEONIDA (stăpânindu-se ca să-i facă curaj)

Nu te speria, Miţule, nu te speria...

(Salve şi chiote foarte apropiate.)

EFIMIŢA

Iute, soro, pune mâna.

(Amândoi trag cearşafurile din paturi în mijlocul casii, golesc dulapul, scrinul, şi fac două legături mari; apoi baricadează uşa cu paturile şi cu mobilele.)

LEONIDA (lucrând)

Mergem la gară prin dosul Cişmegiului, şi plecăm până-n ziuă cu trenul la Ploieşti... Acolo nu mai mi-e frică: sunt între ai mei! Republicani toţi, săracii!

(Zgomot şi mai aproape.)

EFIMIŢA (îngrozită, oprindu-se din lucru şi ascultând)

Soro! Soro! Auzi dumneata? Zavragiii vin încoace!

LEONIDA (asemenea)

Auz... (Tremură.) Şi cum sunt eu deochiat, drept aicea vin, să ne dărâme casa.

EFIMIŢA (îndoindu-se de genunchi şi înecându-se)

Nu-mi spune, soro, că mor!

LEONIDA

Fă iute, iute!

(Zgomotul şi mai aproape; Leonida cade-n genunchi.)

EFIMIŢA

Soro, mor! A intrat în uliţa noastră...

LEONIDA

Stinge lampa!

(Cocoana suflă iute în lampă; zgomotul este sub ferestre. Amândoi sunt trăsniţi. O pauză, zgomot şi apoi câteva bătăi în uşa d-afară.)

EFIMIŢA (şoptind)

Sunt la uşă.

LEONIDA

Atât mi-a fost!... Nu te mişca. (Bătăile se repetă mai tare; zgomotul s-a cam depărtat.) Să ne ascundem în dulap...

EFIMIŢA

Să lăsăm calabalâcul şi să sărim pe fereastră...

LEONIDA

Dar dacă or fi intrat în curte?