proză

Pe la două ceasuri după-amiază ne luarăm rămas bun de la Agapia şi de la dascălul Alecu, care ne însoţise până acum, şi, pe acelaşi drum al Arşiţelor ne înturnarăm la Săcu, unde maserăm peste noapte.

A doua zi, în revărsatul zorilor, părăsirăm Săcul şi, călăuziţi de un om de loc, tăiarăm de-a curmezişul pădurile pe o potecă de picior. După câteva ceasuri de un mers anevoios, ieşirăm în drumul mare al Pipirigului. La Dumesnicu ne oprirăm spre a ne odihni puţin la un han aşezat pe şosea, la ieşirea din pădurile Săcului.

În zori, a doua zi, eram gata de drum. Aşadar, aproape din picioare, făcurăm cinste unui borş no. 2, dres cu lapte acru şi însoţit de obişnuita şi zdravăna mămăligă. De astă dată însă carnea din borş era cam crudă, ceea ce totuşi nu ne împiedica de a o lua drept fiartă... Ospătarăm şi, luându-ne rămas bun de la părintele Ionică, ne îndreptarăm către înălţimile semeţe ale Hălăucei.

Erau două ceasuri după-amiază, când sosirăm în pitoreasca vale a Sabasei.

Pentru a merge din Borca la Şarul Dornei, ţinta călătoriei noastre, am fi putut ţinea sau drumul înainte, pe la Broşteni, şi de aici pe valea Negrei, sau puteam face baza triunghiului, tăind dea dreptul peste Cerbul, pe poteca de picior a muntenilor; cel dintâi mai lung şi mai uşor, cea de-a doua mai scurtă şi mai anevoioasă. Ne oprirăm la umbra unei sălcii de lângă o fântână şi ţinurăm sfat. Tovarăşul meu era pentru drumul pe la Broşteni, eu pentru cel de peste Cerbul.

Mârcu e un han aşezat pe valea Negrei, cam la jumătate calea dintre Şarul Dornei şi Broşteni.

După un ceas de drum, ajunseserăm la gura Dârmocsului, un pârâu care-şi face drum prin cotiturile de miazăzi ale munţilor şi se varsă, pe dreapta, în Neagra Broştenilor; iar în unghiul pe care-l formează Dârmocsul cu Neagra se află aşezată crâşma. O singură grindă înalt suspendată, rămăşiţă a vreunui pod desfiinţat de vechime, unea cele două maluri ale Negrei, ca un fel de punte aeriană.

Pe înnoptate, ajunserăm în Păltiniş. Casele, rar semănate pe amândouă laturile drumului, începuseră a dormita în mijlocul ogrăzilor largi, împrejmuite cu garduri de răzlogi în zigzag; iar pe lângă focurile aprinse mai deoparte, şi ale căror flăcări roşietice jucau capricios în întunericul împrejmuitor, stăteau cei de casă, pregătind cina de seară.

Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge şezând şi a vedea numai ceea ce ţi se dă, nu însă şi tot ce ai voi. Iată pentru ce eu şi tânărul meu tovarăş de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munţi şi în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare.

Cine nu cunoaşte această mânăstire de călugăriţe şi care călător nu are de spus un cuvânt pentru ea?

Emite conţinut