warning: Creating default object from empty value in /home/iovannet/public_html/biblior/modules/taxonomy/taxonomy.pages.inc on line 33.

poezie

Omenirea e ca moartă.
Vii sunt numai flori şi plante.
Ea-şi deschise neagra poartă
Ce clădită-a fost de Dante.

Stema ei de diamante
Nimicită-a fost de soartă.
Omenirea e ca moartă.
Vii sunt numai flori şi plante.

Spre-ale visului ghirlante
Nici-o aripă n-o poartă;
Obosit e chiar Atlante,
De povara ce tot poartă.
Omenirea e ca moartă.

La Bellevue e val de lume.
Flori de zarzăr. Cer de mai.
Sărbătoare. Râs şi glume.
Soare vesel. Colţ de rai.

Sena curge numai spume.
E-nflorită ca un plai,
La Bellevue e val de lume.
Flori de zarzăr. Cer de mai.

Dragoşti, muzici şi parfume
Sunt al zilei dulce grai,
Dar în fundul bietei hume
Tot e groaznic orice trai.
La Bellevue e val de lume.

Unde este marea Franţă?
Ce văd ochii, te sfâşie.
Oh! neroada burghezie,
Şi trufaşa ignoranţă.

Cerul este de leşie.
Un linţol pentru speranţă,
Unde este marea Franţă?
Ce văd ochii, te sfâşie.

Între minte şi prostie
S-a scurtat orice distanţă.
Vrut-au toţi egali să fie,
Şi sunt toţi, cu siguranţă.
Unde este marea Franţă?

În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână.
Geniu-şi reazemă pe-o mână
Fruntea lui de tânăr zeu.

Zilnic soarta şi-o amână,
Zilnic duce-al vieţii greu.
În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână.

Dar prea mult nu este până
Va urca în empireu...
Se şi crede-n Eliseu,
Şi el stă de-o săptămână
În mansarda lui mereu.

Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală.
Poartă negre-adâncituri
Pe sub ochii lor de smoală.

Pe neghiobi îi bagă-n boală,
Schimbă-n robi pe cască-guri.
Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală.

La Montmartre e răscoală
Când, din craci făcând figuri,
Cu murdare strâmbături
Dau pe faţă ce-au sub poală,
Istovite târâturi.

Monstruos se-ntinde-oraşul.
Viciul joacă-n el pe brânci.
Are case, lanţ de stânci.
Dracii-n toate şi-au locaşul.

Rânjitor pândeşte-apaşul,
Floarea mlaştinii adânci,
Monstruos se-ntinde-oraşul.
Viciul joacă-n el pe brânci.

De cum n-ai ce să mănânci,
Face-ndată pe trufaşul,
Şi-n mocirlă dându-ţi brânci,
El rămâne uriaşul.
Monstruos se-ntinde-oraşul.

Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
Urlă groaznic un ciclon,
Sena din adânc oftează.

Bubuiri ce nu-ncetează
Sunt un tunet unison.
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.

State noi se-nfiinţează,
Prăbuşit e câte-un tron...
Moartea-şi plimbă monoton
Coasa ei ce vieţi retează.
Nori se bat la orizon.

Printre valuri care plâng,
Şi sub bolţi întunecate,
Şiruri de-astre înceţate
Felinare se răsfrâng.

Pe tot ţărmul drept şi stâng,
Iad, urlând de răutate,
Pe când valuri care plâng
Curg sub bolţi întunecate.

Chiar din zări mai depărtate,
Deznădejdi, ce nu se-nfrâng,
În grozav vârtej se strâng
Zbuciumând tot mai turbate, –
Printre valuri care plâng.

Flori de lună ce s-agaţă
Schimbă apa în brocart;
Printre frunze prinde viaţă
Câte-un cântec de Mozart.

Spre Saint-Cloud, ce doarme-n faţă,
Val de val se duce spart;
Flori de lună ce s-agaţă
Schimbă apa în brocart.

Peste-a Senei verde faţă
Dulci şi lungi fiori se-mpart,
Şi de ţărmi ce se răsfaţă,
Când corăbii se despart,
Flori de lună se agaţă.

Emite conţinut