poezie

de Mateiu Caragiale

 
Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.
 
Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.
 
Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,

Mi-a îngânat stăpâna: „Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l priveşti,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.
 
Căci, uriaşe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cereşti,
Par pajere-ncleştate de zgripţori din poveşti
Umbrind cetăţi în flăcări cu turnuri prăbuşite.
 
Dar ceaţa serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-aşează sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deşteaptă vântul,
 

 
Smerit stă, dar privirea-i drăcească, aţintită,
Trăieşte chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat,
Iar grijile şi truda adânc îi au brăzdat
De cute faţa stinsă, firavă, ofilită.
 
Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită
El multe uneltit-a şi câte-a şi-ndurat,
Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit şi tămâiat,
Să ţie ţara-ntreagă sub gheara-i răstignită.
 
De jale şi de groază cumplit semănător,
Atotputernicia-i de mare dregător,
Încununat de faimă fu fără ţărmurire,
 

„Rois barbares,
Sombres chasseurs d'aurochs...”
H. Taine
 
O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărăţii bătrâne
Şi-ai câştigat izbânzi nenumărate;
 
Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Şi-ai ars cetăţi, ai fost măreţ, stăpâne,
 
Când jefuind regeştile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Şi oaselor bogatele veşminte;
 
O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,

 
„Urare binevoitoare
Coconiţei răposate.”
 
Dormi dulce somn netulburat
În flori şi în dantele,
Dormi că ţi-au pălit mâinile
În grelele inele.
 
Dormi rece somn ne’nfiorat
De gânduri, nici de vise,
Dormi ca ţi-au rănit pleoapele
Făcliile aprinse.
 
Dormi veşnic somn îmbălsămat
În beznă şi-n uitare,
Dormi că ţi-a muşcat buzele
A Morţii sărutare.

Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Şi-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunţi vânători de zimbri urlând i-au înălţat
O schelă uriaşă de prăzi şi de odoare.
 
Şi trupuri răstignite şi tigve rânjitoare,
Şi prunci zdrobiţi şi roabe cu sânul spintecat
Se sbat în gheara morţii pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leşul înţepenit călare.
 
În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,
 

 
„Siste gradus, temerarie...”
Minunea Sfântului Grigore Papa
 
De furia furtunii au nu te temi, străine
Cu searbăd chip, ce singur, prin ceaţă, treci gemând,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând?
Ascultă vântul rece în apriga-i mânie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufaşi,
Stă gata să pornească năprasnica urgie
Cerească, şi mai pregeţi? – opreşte ai tăi paşi!
Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă ţipă

 
Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.
 
Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,
 
Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,
 

 
„Charme divin de mes loisirs,
Solitude, que tu m'es chère”
Casanova de Seingalt
 
E-aşa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,
Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbuşit
Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Şi-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată
Că simt cum plânge-n mine ceva nedesluşit.
 
Melancolia face în pieptu-mi să tresalte
Neînţelese doruri, în vreme ce-aţipind
Fiinţa mea de astăzi, în locu-i răsar alte
Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,

Emite conţinut